Edi Iordănescu Salariu De 5 Milioane de Euro

Edi Iordănescu (45 ani) a obținut o performanță remarcabilă la conducerea echipei naționale a României, calificând-o la EURO 2024 din poziția de lider, fără să sufere înfrângeri într-o grupă ce includea Elveția, considerată favorita principală.

Conform digisport Edi Iordanescu  a atras interes din partea unor echipe din străinătate, iar cea mai interesată este Al-Ahli.

Al-Ahli intenționează să-l înlocuiască pe Matthias Jaissle cu Iordănescu, având în vedere bugetul nelimitat al echipei, arabii sunt dispuși să îi ofere un salariu considerabil. Potrivit presei locale, Al-Ahli i-a propus deja 5 milioane euro pe an, o sumă mult mai mare decât cea primită de la FRF, estimată în jur de 250.000 euro.

Contractul lui Iordănescu se încheie imediat după încheierea EURO 2024 (14 iulie), așa că FRF ar putea fi nevoită să grăbească negocierile, în cazul în care dorește să continue colaborarea.

Partajează acest conținut:

Publică comentariul